Home » Cultură » Explorarea urbană: turismul viitorului?

Explorarea urbană: turismul viitorului?

5 poze
Vezi galeria foto »

Nicu Parlog

Publicat: 24.09.2014

Share:

Sunt în mare parte tineri. Se îmbracă asemănător unii cu alţii, dar întotdeauna conform ultimelor tendinţe ale subculturilor urbane. Ascultă muzici moderne şi vorbesc deja într-un fel de slang internaţional presărat cu americănisme peste fondul lingvistic al fiecăruia. Sunt fără doar şi poate, dependenţi de social media. Orice fac, spun, vizionează, ascultă, postează în final pe toate canalele de comunicare via Internet şi telefonia mobilă. Rebeli, dar plictisiţi, ţelul lor maxim este acela de a se disocia de marea masă a oamenilor pe care o dispreţuiesc, dar în mijlocul căreia trăiesc în mod paradoxal, zi de zi. Iar în vacanţe aleg să meargă în cele mai ciudate şi bizare destinaţii turistice.Ei sunt cei care consolidează aşa numit-a explorare urbană, în care caută aventura şi neprevăzutul prin vizitarea locurilor părăsite, periculoase, dar totodată spectaculoase din marile oraşe ale lumii. Oare acesta sunt rădăcinile turismului postmodernist care se dezvoltă în prezent?

Ce este până la urmă explorarea urbană?

Pe plan internaţional, acest nou curent de turism-aventură popular printre generaţiile tinere ale societăţilor consumerist-capitaliste occidentale, este cunoscut sub mai multe nume precum UE, UrbeEx, Infiltration şi Reality Hacking. Foarte pe scurt, conceptul vizează călătoriile în zone urbane unde „nu ar trebui să fii”, zone părăsite, dărăpănate dar spectaculoase, unde oamenii obişnuiţi nu s-ar aventura în ruptul capului, zone periferice, nu în ultimul rând periculoase…

Apropo de oamenii normali, obişnuiţi, cei cu care tinerii de azi nu vor să semene sau mai grav, să fie cumva asemănaţi.

În concepţiile noilor rebeli fără cauze prea mari, dar cu ultimele gadgeturi la zi, omul obişnuit, familist sau nu, caută să-ţi petreacă timpul liber în staţiuni turistice ultracunoscute, în hoteluri cât mai luxoase posibil şi vizitează muzee, edificii, plaje, străzi centrale, etc. Caută comoditatea, facilul, banalul şi domesticul chiar când este în concedii.

Cât despre iubitorii naturii, care se aventurează în sânul Mamei Geea în excursii organizate sau doar cu un cort şi strictul necesar, nici aceştia nu par a fi în asentimentul iubitorilor explorărilor urbane. Şi lor le plac pădurile, dar cele din blocuri şi alte construcţii ridicate de om. Şi lor le plac întâlnirile neaşteptate, uneori la limita pericolului, dar dădătoare de mult aşteptata adrenalină. Numai că nu se întâlnesc accidental cu lupi, urşi, mistreţi şi alte animale sălbatice, ci cu bande de cartier, interlopi, drogaţi instabili şi tot felul de nebuni periculoşi care bântuie cartierele mărginaşe, locurile mizere şi clădirile abandonate pe care noua categorie de turişti o are în vizorul explorărilor şi preumblărilor lor.

Explorare şi identificare pe timp de noapte. Sursa foto: Shutterstock

Pentru ei, explorarea urbană este cercetarea, documentarea, cartarea chiar, studierea şi supravieţuirea cu bine călătoriilor în aceste locuri.

„Open a door, cross a fence, sneak into a hole and you already visit the world of Urban Exploration. You have left the normal world. You are exploring”, sună unul dintre cele mai des întâlnite motto-uri ale iubitorilor acestui gen de acţiune-aventură prin marile oraşe.

Originile culturale ale urbex-ului apar în Călăuza lui Tarkovski, literatura fantastică a lui J.G. Ballad, în şcolile de supravieţuire în natură, subcultura jocurilor video, apariţia parkour-ului, imaginarea unor lumi apocaliptice influenţate de filme precum Planet of the Apes, The Road sau Mission Impossible. Dacă turiştii exploratori urbani nu ar fi apărut în realitate, cu siguranţă ei ar fi fost imaginaţi de către un scriitor în genul lui China Mielville.

După cum spuneam, în timp ce cadrul natural sălbatic este compus (încă) din copaci, tufişuri, câmpuri, stânci, lacuri, râuri, animale sălbatice, etc. dezvoltarea urbană şi antropizarea galopantă din ulrima sută de ani a dus la apariţia pe Terra a unui nou biotop, de data asta unul artificial. Este vorba de „pădurile de clădiri şi anexe” create de om, marile noastre oraşe din beton, sticlă şi metal, străbătute la suprafaţă de milioane de stărzi şi străduţe şi pe dedesubt de nenumărate tuneluri şi canale. Şi da, există oameni pentru care exploarea acestor zone este cel mai important mod de a-şi petrece timpul liber.

Explorare într-un tunel de metrou dezafectat. Sursa foto: Shutterstock

Mai mult decât atât, există pe planetă foarte multe oraşe, aşezări, cartiere abandonate, care aşteaptă parcă să fie cercetate. În unele locuri se construiesc clădiri noi direct peste cele dezafectate şi abandonate. Multe din aceste zone sunt ruinate, structura lor de rezistenţă este slăbită, şi deseori sunt ticsite de gunoaie, reziduuri toxice şi chiar radioatctive.

Pe lângă aceste aspecte, exploarea unora este interzisă de lege. Sunt prea multe pericole şi factori de hazard acolo…Chiar şi intrarea, pătrunderea pe proprietăţi abandonate este considerată o infracţiune pedepsită în mai toate ţările lumii cu amenzi şi uneori închisoare. Cu toate acestea, dependenţii de adrenalina provocată de explorarea urbană nu se lasă, trec de semnele de interdicţie, sar gardurile şi se strecoară prin tuneluri deseori insalubre pentru a investiga zone în care nu are nimeni curaj să intre de bunăvoie.

Câte ceva despre „gherilele turiştilor ruinişti”

Timp de sute de ani, oamenii trăitori în oraşe şi cetăţi au fost curioşi cu privire la ce există în locurile abandonate. Doar că de-abia în perioada modernă şi contemporană, acest lucru a început să fie privit la modul serios. Mulţi cercetători ai acestui fenoment consideră că înaintaşii acestor turişti aparte ar fi grupările contra culturii de consum de genul Suicide Grooup din anii 1970 din San Francisco. Membrii acestei grupări obişnuiau să stea în tunelurile şi spitalele abandonate din suburbiile metropolei americane şi organizau mari petreceri în locuri atipice precum Podul Golden Gate.

Conotaţia de „urban” nu trebuie să fie asociată mereu oraşelor, fanii UrbEx sunt atraşi de orice structură cosntruită de om. Nu se dau în lături de la organizarea de expediţii în mine, silozuri, ferme agricole părăsite dar situate în mijlocul sălbăticiei. Structuri precum vapoare abandonate, parcuri de distracţie dezafectate, chiar şi baze militare scoase din uz, sunt mari puncte de atracţie pentru aceşti oameni. Cât timp obiectivul nu este folosit şi se degradează sub acţiunea elementelor naturii, turiştii viitorului îl au deja în planuri.

Anul 1990 a dus la o explozie a popularităţii acestui gen de turism. Tot atunci au fost puse bazele unor adevărate coduri etice de comportament ale bizarilor turişti. Exploratorii ruinelor se angajează să nu fure sau să ia cu ei drept amintire niciun obiect găsit, oricât de atrăgător ar fi. La fel, graffiti-ul este cu desăvârşire interzis, căci este considerat o formă de vandalism care modifică peisajul original. Nimic nu trebuie stricat, distrus sau însuşit. Un explorator urban celebru pe forumurile specifice, intitulat cu pseudonimul TunnelBug explică clar „Dacă ai luat vreun obiect, ceilalţi oameni care vor vizita locul după tine nu-l vor mai putea admira. Lasă locul neatins” !

Explorare într-o gară de tren ruinată. Sursa foto: Shutterstock

Exploratorii urbani „clasici” susţin doar pătrunderea şi explorare, nu intrarea prin efracşţie cu ajutorul uneltelor du care se poate rupe un gard, sparge un geam sau dizloca o uşă. Pe lângă evitarea concecinţelor legale, puriştii genului cred că astfel este stimulată creativitatea turistului în direcţia găsirii unor căi de acces alternative. În schimb este incurajat la maximum filmatul şi fotografiatul. Pe Internet există mii de site-uri, bloguri şi forumuri dedicate fenomenului, unde adepţii se întâlnesc, postează fimări şi fotografii şi comentează pe teme de discuţie comune.

S-au lansat şi se lansează cărţi şi filme documentare despre acest fenomen al lumii prezente. Există chiar şi legende specifice. Cum ar fi aceea despre un astfel de explorator urban care a traversat un tunel situat sub un cimitir, tunel neobişnuit prin faptul că era plin de adevărate stalactite alcătuite dintr-o substanţă asemănătoare unei grăsimi cu aspect cerat. „Stalactitele” s-au dovedit a fi nimic altceva decât scurgeri ale grăsimii provenite din trupurile decedaţilor care se descompuneau…

Trebuie menţionat încă o dată că UrbEx-ul este o ocupaţie deosebit de periculoasă şi deseori ilegală. Prin definiţie, toate clădirile vechi sunt nesigure, nu au fost inspectate şi cercetate. Podelele sunt şubrede, acoperişurile distruse, structurile de rezistenţă ruinate. Accidentele se pot întâmpla oricând, cum a fost şi cazul din ianuarie 2008, când doi australieni au fost ucişi în timp ce explorau un canal de scurgere din Sydney. O ploaie torenţială subită a provocat un curent de apă masiv care i-a transportat spre un grătar de scurgere unde cei doi au fost înecaţi.

Nostalgii neînţelese

De ce şi-ar risca cineva sănătatea şi chiar viaţa în astfel de ocupaţii, este o întrebare firească pentru marea majoritatea a oamenilor. Mare majoritate care oricum nu poate să înţeleagă sau să aprobe alegerea celor care preferă adrenalina produsă de călătorile prin ruinele abandonate ale marilor oraşe.

Cum multe locuri abandonate ajung să fie preluate de investitori şi transformate în zone locuibile, dată proximitatea lor cu marele oraş, poate cel mai mare rol al exploratorilor urbani este acela de martori şi documentarişti ai celor mai vechi vestigii ale oraşelor.

Explorare într-o sală de teatru ruinată. Sursa foto: Shutterstock

Toate clădirile au fost create pentru uzul uman, când sunt abandonate însă, clădirile şi-au pierdut rostul iniţial. Exploratorii urbani, descoperă aşadar o altă faţetă a clădirilor, poate una un pic mai spirituală, după cum declară mulţi dintre ei. Tot ei afirmă că experienţa de a ajunge în asfel de locuri, fără îndoială extreme din multe puncte de vedere, este una copleşitoare care-i face să fie cumva mai profunzi din acel moment.

Unii apreciază în special arhitecturile istorice şi maşinăriile vechi, alţii iubesc senzaţia de linişte paradoxală din mijlocul unei lumi create de om, lume altădată zgomotoasă şi furnicătoare de viaţă. Însă cu toţii simt că exploarea urbană are mereu ceva nou de oferit, motiv pentru care au ajuns aproape dependenţi de ea.

Unii exploratori urbani se consideră asemenea unor muzeografi în continuă mişcare, muzeografi ai unui trecut pierdut. De fapt, exploratorii urbanic are iubesc istoria sunt cei mai fideli şi serioşi călători prin catacombele moderne ale marilor oraşe. Mulţi astfeld e oameni au făcut documentare uluitoare asupra unor locuri despre care nu am fi auzit altfel.

O clădire ruinată din oraşul japonez Nagasaki este foarte căutată de exploratorii urbani. Japanresor (CC BY-SA)

Sursa foto: Japanresor ( CC BY-SA)

Spre exemplu o echipă de turişti amatori au făctu un material de excepţie despre spitalul abandonat din Waverly Hills din Kentucky, care are o morgă în care au fsot depozitate cadavrele a peste 60.000 de oameni care au murit în urma celei mai mari epidemii de tuberculoză din istoria Statelor Unite, eveniment despre care se ştia foarte puţin până la descoperirea făcută de exploratorii urbani ai zilelor noastre.

Alt caz capital, sub clădirea Universităţii Columbia din New York, exploratorul urban Steve Duncan este prima persoană care după mai mult de 60 de ani a descoperit laboratorul abandonat unde au avut loc experimentele din Proiectul Manhatan, care a produs prima bombă atomică din istorie.

Pe lângă aceste evenimante, unii exploratori afirmă că âţi descoperă noi raţiuni de a fi, recum şi noi izvoare de inspiraţie în urma călătoriilor prin trecutul construcţiilor umane.

Însă toţi se declară cuceriţi şi mereu atraşi de pacea şi liniştea emanate de construcţiile zgomotoase de altădată. Neaşteptat, nu-i aşa?

Tags: aventura cladirei explorare urbana internet orase Ruine UE urbex

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase